Modul Prin Care Se Predă Japoneza

Japoneză e o limbă grea de învățat. Toți știm asta. De la miile de kanji care trebuiesc învățate pentru a citi un amărât de ziar până la gramatica complexă, japoneza nu te lasă să te odihnești. Francix Xavier a mers așa de departe încât să spună că japoneza este limba diavolului (datorită complexității sale).

Educatorii japonezi știu asta. Sunt conștienți de cât de greu trebuie să fie pentru un străin să le învețe limba. Și de aceea, dacă ne uităm la metodele de predare a limbii vom observa că există o caracteristică mai des întâlnită atunci când vine vorba de predarea limbii japoneze decât atunci când se predă o altă limbă, și anume

creativitatea

Eu spun că are legătură cu istoria bogat artistică a Japoniei. Știați că japonezii și-au închis granițele pentru 220 de ani pentru a-și păstra tradițiile și aroma pur japoneză a culturii?

Bine, așa zic eu, dar motivul pentru care și-au închis granițele e complet diferit. Shogunatul Tokugawa de atunci, văzând fluxul mult mai mare de străini (în principal din Spania și Portugalia) s-au temut de influența colonială și religioasă a acestora, simțind că prezintă o amenințare domniei lor și a păcii din arhipeleag . Așa că au închis granițele. Pac-țac, nu mai intră nimeni, ce naiba.

Convertirea la Creștinism îți aducea sentința cu moartea în acea perioadă.

Când au fost nevoiți să deschidă granițele din nou, străinii considerau Japonia un tărâm înapoiat, melancolic, care a rămas așa de mult în urmă (datorită izolării de exterior) că vizitându-l era ca și cum te-ai întoarce în trecut.

Fast-forward câțiva ani în față, după ce japonezii au decis să nu se mai focuseze asupra artei războiului (dacă tot și-au luat un Big-Boy peste ceafă) și să își îndrepte energiile spre arta păcii și a dezvoltării tehnologice, străinii au râs. ”Ce? Japonezii să inventeze ceva?” (nu parafrazez aici, dar așa îmi imaginez că și-au spus academicii în mintea lor).

Așa probabil se gândeau ei, uitându-se la japonezi atunci.

Și uitați unde sunt japonezii acuma și câte au reușit să realizeze în timp.

Primul device portabil de ascultat muzică inventat în jurul anilor 1990 de Sony
Japonezii reconstruind un drum în 6 zile
Aplicație care îți citește emoțiile (prin semnalele EEG de la creier)
Au creat Cowboy Bepop (fknlovecowboybepopomg)

HAHAHA! către toți snobii de atunci și pipele lor.

M-am tot gândit, ”Oare nu are și limba o influență?”. Așa că am stat un pic să ma documentez și am găsit niște articole care demonstrează că limba pe care o folosim influențează lumea din jurul nostru, unde ni se duce atenția și, printre altele, modul în care economisim .

La un moment dat am avut o discuție cu un turist chinez. Eram amândoi în grecia, pe o barcă. Dintr-una într-alta, am ajuns să discutăm și despre diferenșa dintre limba chineză și limbiile vestice. Un lucru care mi-a rămas întipărit în minte a fost ideea că, așa mi-a spus el, ”Limba chineză te face să gândești în imagini. Limbiile vestice în caractere.”. Ce interesant. Să gândești în imagini. E clar datorită faptului că sistemele lor de scriere folosesc caractere care aseamană imagini. Pe de altă parte, alfabetele noastre sunt litere. Doar… litere.

Probabil și de aceea putem observa că există o anumită caracteristică creativă prezentă în majoritatea videourilor educaționale japoneze.

Fie folosindu-se de pop-culture

Compilând filmulețe într-o poveste

Introducându-te în atmosferă

Sau înregistrând conversații live cu nativi

Gândind în imagini îți vine mult mai natural să fii creativ.

Efortul depus de fiecare individ care a învățat deja limba pentru a realiza un blog ca și Tofugu, un website instrucțional ca și NativShark sau un curs întreg pentru începători prin manga, doar pentru a face aventura altora de a învăța limba japoneză mult mai plăcută / ușoară (decât a fost pentru ei) este chiar de admirat! Putem spune că ei înțeleg cât de greu ne poate fi ( ゚,_ゝ`)


Dacă ți-a plăcut acest articol și îți dorești să descoperi mai multe resurse pentur învățarea limbii, am pus laolaltă o listă cu Resurse de Supraviețuire Nihongo care conține o grămadă de astfel de unelte creative!


Încei acest articol cu un banc japonez. Așa, ca să ne despărțim pe termeni buni ( ; ω ; )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s