Ekiden: Cum să nu stai cu mâinile în brâu, ci cu brâul în mână

Traducere și Redactare: Afuro Luna
Text adițional și Aranjare: Eli
NHK Japanology: Ekiden

Oamenii sunt înnebuniți după acest sport de iarnă! A fost creat în Japonia și este numit ekiden. Ekiden este o cursă pe distanță lungă. În loc de ștafetă, următorului concurent i se predă un brîu (tatsuki), de unde și cei doi kanji din compoziția numelui: 駅 (eki) care înseamnă stație și 伝(tsutareru), a transmite/ a da mai departe.  O echipă poate avea până la câțiva zeci de membri, în funcție de tipul evenimentului. Distanța parcursă de către aceștia variază, de la zeci până la sute de kilometri. Nu poți dezamăgi echipa! Fiecare concurent se simte constrâns moral să îi paseze brîul colegului de echipă. Această misiune reprezintă rețeta unei drame îndrăgite de către publicul japonez.

În martie 2011, atât un cutremur masiv, cât și un tsunami, au lovit coasta de nord-est a Japoniei. Mulți supraviețuitori nu au putut ajunge acasă. Ca răspuns, oameni din toată Japonia au organizat evenimente caritabile pentru a-i ajuta. La fel cum brîul este dat mai departe, și sentimetul că trebuie să înfrunți tragediile din trecut  trece de la o persoană la alta.

Dacă la japonezi, fascinația pentru ekiden este strâns legată de spiritul de echipă promovat de către participanți, de dorința lor de a oferi ceva în schimb comunității în care s-au născut și au crescut, pentru mine, ca și european, ea ține de puterea acestui popor de a se ridica din propria cenușă, a-și cunoaște punctele forte, dar mai ales pe cele slabe și a se folosi de acestea astfel încât să realizeze ce și-au pus în plan.

Povestea lui Kanaguri-san care, asemeni mai-cunoscutului bol de ceramică spart, al cărui imperfecțiuni sunt acoperite cu aur lichid (devenind mai valoros decât înainte), dovedește că nu există succes fără eșec, performanță fără o înfrângere umilitoare și că, tocmai aceste evenimente neplăcute care, în mod normal, ar produce daune asupra stimei de sine, sunt cele care ne ridică de jos și ne determină să dorim să mergem mai departe, asta dacă știm cum să profităm de ele.

Ekiden a început ca mod de a produce atleți de talie mondială în Japonia. După aproape un secol, a depășit această barieră, devenind parte a moștenirii culturale nipone. Fie că reprezintă școli, localități sau companii, atleții ekiden concurează nu doar pentru ei înșiși, ci și ca aprte a unei comunități. În acest sens, se poate spune că ekiden a ajuns un fel de microcosmos pentru societatea japoneză.

Ekiden a luat naștere în urmă cu aproximativ 100 de ani. Mulți alergători care au devenit ulterior cunoscuți la nivel mondial, au debutat în cadrul acestui eveniment. Inventatorul sportului a fost un maratonist bântuit de înfrângerea umilitoare suferită la Jocurile Olimpice. Experiența aceasta l-a determinat să creeze o competiție capabilă să producă alergători de primă clasă. Tinerii atleți caută să-și onoreze liceele, concurând în cadrul campionatelor naționale. Există chiar și un tip de ekiden care se desfășoară pe pantele abrupte ale Muntelui Fuji. În martie 2011, nord-estul Japoniei a suferit un dezastru fără precedent. Curse caritabile au fost susținute pentru a strânge bani pentru cei afectați.

Ekiden pe Muntele Fuji (2014)

Campionatul Tuturor Liceelor din Japonia se ține în fiecare an, în decembrie. De fapt, în timpul iernii se țin astfel de evenimente în fiecare săptămână. Multe din ele sunt transmise live. Ekiden are așadar locul său în calendarul sporturilor de iarnă japoneze. Cel mai popular este Hakone Ekiden, organizat anual pe 2-3 ianuarie. Echipe de la universități din Tokyo și dimprejur se înfruntă în cadrul evenimentului. În 2018 a împlinit 88 de ani.

Un altul, la fel de popular, este ,,Campionatul Tuturor Echipelor de  Ekiden Formate din Corporatiști din Japonia”. Echipele se luptă pentru a populariza brandurile companiilor la care lucrează, iar colegii lor îi încurajează de pe marginea străzii. Doar în Japonia veți avea ocazia să vedeți o asemenea întrecere!

Următorul este ,,Campionatul Interprefectural de Ekiden, care întrunește alergători neînfricați din toate cele 47 de prefecturi ale Japoniei, precum și familiile acestora. Un alt tip de ekiden presupune participarea a 51 de persoane per echipă.

Numit ,,Marele Tur al Kyushu”, acesta cuprinde toate prefecturile insulei Kyushu, principala insulă a Japoniei din partea de sud-est. Cu un total de 739 km, parcurși în 51 de etape timp de 8 zile, este cel mai lung ekiden al Japoniei.

Cel mai dificil tip de ekiden este pe Muntele Fuji. Echipe de câte șase aleargă de la poalele muntelui până în vârf și înapoi, în total 47 de kilometri, la o altitudine ce ajunge până la 3199 m.! Concurentul care ajunge în vârf cu brîul, îl duce la altarul shinto și se întoarce pe același drum. De obicei, o astfel de călătorie durează câteva zile, dar în ekiden concurenții au la dispoziție aproximativ 4 ore. Muntele are o suprafață alunecoasă, ascuțită și stâncoasă, iar în zona piscurilor, aerul este rarefiat. Este într-adevăr un drum istovitor!

De ce sunt japonezii atât de pasionați de ekiden? ,,E un sport ușor de îndrăgit, de aceea cred că toată lumea îl iubește! Totul ține de munca în echipă, care îl face să fie indrăgit. Acel sentiment de unitate – acela cred eu că este adevăratul spirit nipon!” Este de ajuns ca o singură persoană să dea greș, că întreaga echipă este automat descalificată. Iei brîul de la cel de dinainte, îți completezi partea și îl dai mai departe următorului atlet: asta e misiunea ta! Brîul semnifică datoria și solidaritatea, iar aceste două aspecte prind la japonezi”.

Haideți să vedem și ce au de zis niște concurenți despre acest sport.

Î: De ce ați ales Ekiden dintre toate tipurile de curse?

R: Când eram în gimaziu, jucam baseball. Bineînțeles că munca în echipă e necesară în baseball, la fel ca în Ekiden. Nu poți ajunge  în vârf  fără o excelentă muncă în echipă! Am ales Ekiden, deoarece mă atrage simbolistica brîului.

R: Când alergi, ești pe cont propriu, însă, în același timp, faci farte din echipă. Iar Ekiden este un sport de echipă. Felul în care-ți trăiești viața și atitudinea ta afectează modul în care alergi: dacă în viața personală ești dezorganizat, atunci  nu vei avea o bună sincronizare. De aceea, mă antrenez non-stop în fiecare zi.

Î: Care este scopul dvs. Final în Ekiden?

R: Să câștig la Hakone Ekiden!

Cuvântul ekiden are o istorie îndelungată, fiind datat încă de prin secolul al VII-lea, în cronica Nihon Shoki. Inițial, făcea referire la un sistem de trimitere a unor documente importante, folosind un cal drept mijloc de deplasare. Ca sport, a debutat în 1917, când a avut loc un eveniment numit ,,Ekiden al Celor 53 de Stații din Tōkaidō”. Trei ani mai târziu, a luat naștere Hakone Ekiden. Omul din spatele lui s-a numit Shizo Kanaguri. La Jocurile Olimpice de vară de la Stockholm din 1912, Kanaguri a fost primul olimpic al Japoniei. A concurat la marathon, însă a leșinat în timpul cursei, fiind descalificat ulterior. A fost o lecție dură, care a demonstrate că stilul japonez de alergare pe distanță lungă avea nevoie de îmbunătățiri. Kanaguri a spus: ”Este nevoie să antrenăm atleți capabili să concureze la nivel mondial! Pentru ca Japonia să atingă acest nivel, avem nevoie de atleți care să se sprijine reciproc!” Și-a pus în plan să creeze o astfel de cursă pentru studenți, iar în 1920 a debutat Hakone Ekiden. A ținut timp de două zile și 217.9 km între Oda Machi (Tokyo) și lacul Ashinoko din Hakone.

Shizo Kanaguri (1912)

Drumul cuprindea pante abrupte, așadar simpla participare a unor alergători rapizi nu ar fi fost suficientă pentru a garanta victoria. Trebuiau găsiți specialiști capabili să facă față unui astfel de mediu. Fiecare segment cuprindea aprox. 20 km., iar strategiile și întâmplările neprevăzute care au avut loc pe aceste distanțe lungi au facut adevărate drame, captivând imaginația publicului japonez. Atleți de talie mondială se nasc din Hakone Ekiden.
Akio Usami, de la Universitatea Nihon, a alergat în cadrul cursei din 1964, urmând să reprezinte Japonia în trei Olimpice, primul fiind cel din 1968, în Mexico City.
Cel mai mare erou născut din Hakone Ekiden a fost  Toshihiko Seko, de la Universitatea Waseda. A participat la cursă timp de  patru ani consecutiv, începând din 1976, de asemenea fiind un maratonist de succes și student la universitate în același timp. A reprezentat Japonia la Jocurile Olimpice de la  Los Angeles și Seul.
Hiromi Taniguchi, de la Nipon Sport and Science University s-a remarcat participând la istovitoarea cursă timp de trei ani consecutiv, începând cu 1981. În 1991 a câștigat aurul la maraton în cadrul World Championships and Athletics, ținut la Tokyo. În sfârșit, japonezii deveniseră îndeajuns de buni încât să concureze la cel mai înalt nivel. Shizo Kanaguri visase că într-o zi, atleții ekiden se vor afla printre alergătorii de talie mondială. Iată că, în sfărșit, visul lui se împlinise!

Lacul Ashinoko (Hakone)
Dealul acesta face parte din prima jumătate a cursei pe Mt. Fuji. Primii 100-100 și ceva de metri sunt ok, dar, pe masură ce înaintezi, până și din mașină pare un drum lung.

În continuare, vom asculta poveștile unor liceeni care visează să ajungă într-o bună zi să concureze la Hakone Ekiden.

Campionatul Ekiden al Tuturor Liceelor din Japonia se ține anual în luna decembrie, la Kyoto. Unități de învățământ din toate cele 47 de prefecturi care reușesc să se califice pot lua parte la cursă. Liceul Tehnic Nishiwaki, aflat în prefectura Hyogo a câștigat de 8 ori competiția și continuă să concureze pentru titlu.
Orașul Nishiwaki, din prefectura Hyogo, era odată un important centru textil. Liceul Tehnic din Nishiwaki a fost fondat tocmai cu scopul de a antrena țesători talentați, pentru a confecționa veșminte tradițonale. În anii ’70, industria textilă intră în declin, iar absolvenții s-au trezit cu puține oportunități de muncă. Elevii se simțeau goi pe dinăuntru și pierduți. Moralul lor era la pământ. Apoi, un profesor de educație fizică s-a anunțat că va antrena echipa. Acesta a decis că ekiden era un mijloc potrivit pentru a le restitui mândria pierdută.

Koji Watanabe, pe numele său, și-a antrenat echipa cu scopul de a câștiga concursul. La vremea aceea, echipa se constituia din doar 12 membri. Prima cerință a lui Watanabe a fost ca elevii să alerge 3 km. A observat că, după 2 km., mulți dintre ei încetineau și-și pierdeau sincronizarea. I-a pus să facă genoflexiuni întoarse pe o bară, însă au eșuat unul după altul. Le lipsea forța în partea superioară a corpului, ceea ce l-a determinat pe Watanabe să se ocupe mai întâi de această problemă. Atleții făceau 20 de ridicări la bară pe zi, trebuind să se mențină timp de 1 minut si 20 de secunde în ultima ridicare, ceea ce era destul de dur. Pentru a construi rezistență și  a dezovlta forță și în partea inferioară a corpului, îi punea să curețe tot terenul.

Echipa Nishiwaka, purtând victorioasă steagul, spre încântarea comunității
care a ieșit să îi întâmpine (1982)

În 1975, Osamu Fuji s-a alăturat echipei. Nu alergase niciodată mai mult de 100 de metri în gimnaziu. La începutul antrenamentului, pe post de încălzire, Watanabe i-a pus să alerge 400 de metri. Fuji s-a gândit că nu va fi niciodată capabil să țină pasul, dar în timp ce alerga în drept cu băieții mai mari și și-a dat seama că a trecut 200 de metri, a fost uimit când a realizat că reușise să mențină ritmul. Atunci și-a dat seama că băieții alergau în formație în jurul lui, astfel, de fiecare dată când el încetinea, ceilalți făceau la fel. Totul fusese plănuit de Watanabe, prioritatea lui fiind să-i dea lui Fuji sentimentul unei realizări, să-l facă să creadă că poate face orice, atât timp cât încearcă. În acea zi, Fuji a alergat cu succes cei 400 de metri pentru prima dată în viață. Antrenamentul începuse să dea roade, atleții dezvoltând încet musculatură în partea superioară a corpului. Începuseră să-și folosească brațele în mod eficient. Puteau să alerge 1000 de metri de 20 de ori pe zi. Fuji s-a adaptat și el treptat. La numai doi ani după ce s-a înscris în echipă, a devenit starul lor. Watanabe câștigase încredere. Nu se mai punea problema oboselii.

Calificările pentru campionatul din 1977 începuseră. În dimineața aceea, Watanabe a ținut un brîu și a spus Faceți din acesta mândria liceului Nishiwaki! Fuji a alergat în prima tură, dând mai departe brîul și simțindu-se încrezător în abilitățile sale de lider. Alergătorii ce au participat la a doua și a treia tură au dat și ei tot ce au mai bun, ducând brîul ca pe întruchiparea mândriei lor. La numai două ore de la startul competiției, mulțimea aștepta nerăbdătoare la linia de finish. Primii care și-au făcut apariția au fost cei la Nishiwaki. Terminaseră primii, după două ore 12 minute și  9 secunde, un nou record pentru prefectura Hyogo. Nishiwaki avansase în cadrul competiției. În 1982, la cinci ani după prima lor reușită, au câștigat primul lor titlu național. Erau la a treia apariție la turneu. Orașul Nishiwaki a plănuit o petrecere pentru ei. Echipa sfrijită de altădată devenise mândria întregii comunități. Astăzi, Nishiwaki duce mai departe tradiția, antrenându-se la fel de intens. Koei Adachi, un fost elev a lui Watanabe, antrenează acum echipa.

Adachi K. spune că, ”Scopul exercițiului nu este acela de a dezvolta sincronizarea. Mai degrabă, idea este ca, în momentul în care brîul este dat colegului din față, atunci începe o nouă tură. Noul atlet va rămâne calm. Acest exercițiu pune accent și pe munca în echipă.

Scrierea japoneză de pe peretele din cantina căminului unde stau membrii echipei se citește fudōshin (不動心) și înseamnă curajos / neînfricat, ceea ce însumează atitudinea echipei față de ekiden.

Fudōshin se referă la o stare generală de calm, necesară în fața oricărui haos care poate degenera oricând, în jurul dvs. și reflectă filosofia japoneză conform căreia acest sentiment nu are neapărat legătură cu sportul. Exercițiul cu brîul e mai puțin tehnică și mai mult o metodă de a insufla spiritul de echipă, un element recurent în cultura niponă.

Kawaguchi K. spune, ”Ekiden este ca o dramă fără scenariu. Deși talentați, mulți atleți nu reușesc de fiecare dată să evouleze bine pe parcursul întrecerii. De multe ori ajung să fie întrecuți de cei mai puțin talentați. Se întâmplă des.

Î: Ce anume face ca ekiden să fie special (față de alte curse) în ochii spectatorului?

R: Totul ține de brîu. Desigur, este doar o bucată de pânză, însă aici reprezintă visurile alergătorilor, familiile acestora, prietenii etc. Așadar, când vizionezi sportul la televizor, te gândești la brîu, la semnificația acestuia și nu ai cum să nu devii emotiv.

Datorită încărcăturii emoționale, ekiden facilitează intremeierea unei legături cu societatea, iar evenimentele caritabile sunt un bun exemplu în acest sens. Organizând un eveniment tip ekiden, aduci laolaltă un număr mare de oamnei, ceea ce reprezintă o excelentă oportunitate pentru o strângere de fonduri.

În urmă cu 12 ani, insula Miyakejima, aflată la 180 km  în sud față de centrul Tokyo, a suferit o erupție vulcanică majoră. A curs lavă, împreună cu gaze toxice, forțând băștinașii să evacueze de urgență insula. Aprox. 3000 de oameni au petrecut 4 ani și 5 luni ca sinistrați pe insulele principale. Împătimiți ai sportului din Tokyo și dimprejur au decis să organizeze o cursă caritabilă, pentru a strănge fonduri pentru sinistrați. La organizare au ajutat și atleți de renume. Au semnat pe uniforme de sport și alte obiecte, donând procentele din vânzări. Ekiden for life este un eveniment caritabil ținut odată pe an și luptă împotriva cancerului. Ducând steaguri galbene, doctori și personal medical, precum și supraviețuitori ai cancerului aleargă pentru a strânge fonduri de cercetare a cancerului. Steagurile țin în loc de brîu, semnificând speranța la viață. Steagurile ies in evidență. Dorim să ne facem cunoscuți cât mai departe posibil! Sentimentul de a fi aici impreună ne face foarte fericiți!


România și Ekiden

De curiozitate, am căutat să vă dacă avem și noi niște români care au participat la vreun ekiden – și, spre surprinderea mea, chiar avem!

În 1990, echipa de românce a luat aurul la ekidenul din Chiba, Japonia

În 1999, Constantina Dita, Denisa Costescu, Cristina Iloc, Luminita Talpos și Iulia Ionescu au luat argintul Ekidenul Internațional pentru Femei din Yokohama, terminând cursa în 2:16.45, cu 1 minut și 41 de secunde după niponezaYoshiko Fujinaga, care a luat aurul.

După o căutare mai avansată pe AFIA (Asociația Federației Internaționale a Atleților) a , am observat că echipa României de femei participă mereu la ekidenurile anuale, clasându-se pe tot felul de locuri.

Ce mi se pare trist este că știrile acestea le-am găsit doar pe site-uri în engleză și nici o urmă de vreun site românesc sportiv care să pomenească de reușitele echipei noastre.

Pentru cei dintre voi care sunteți pasionați de alergat și, ori ați dori să participați în viitor la vreunul ori ați participat deja la un maraton, Marius Ionescu, un atlet român de-a nostru foarte realizat, are niște sfaturi bune pentru voi aici.


În închieiere vă pasăm vouă brâul (brâul fiind acest articol) cu speranța că veți continua cursa începută de noi și, și voi îl veți pasa mai departe.


Animațiile Pixel
eroul
iepurele
caracatița
băiatul cu flori

Suport video
Japanology

Poze adiționale
Youtube și Google

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s